Armstrong şi Aldrin făcuseră un uriaş pas înainte în folosul omenirii, lăsând la plecarea de pe Lună o tonă de gunoi. La plecare, cei doi abandonaseră tot ce considerau neesenţial pentru călătoria înapoi spre casă. Acest echipament, răspândit neglijent pe toată suprafaţa de dimensiunile unui teren de base-ball, fusese adus de astronauţii de pe Apollo 11, primii doi oameni care puseseră piciorul pe Lună. Întreaga aşezare era plină de rămăşiţe: aparatură ştiinţifică şi cutiile de carton în care fusese adusă, pungi de plastic neutilizate, dintre cele în care se iau probe de sol, şi vreo câteva mici obiecte comemorative. În solul lunar stăteau înfipte tijele cu senzori ale unui seismograf, o cutie pătrată capabilă să detecteze prăbuşirea unui meteorit de dimensiunile unui măr la o distanţă de optzeci de kilometri, iar în capătul cel mai îndepărtat al taberei, un drapel american flutura mândru în briza inexistentă.
La orizont, o felie curbă a Pământului strălucitor se înălţa spre cer, albastrul viu al oceanelor contrastând puternic cu valea lipsită de culoare. Două şiruri de urme de paşi se desenau pe solul prăfos şi cenuşiu din jurul terenului de aterizare, fiecare la fel de clară ca în ziua în care fusese lăsată. MAREA LINIŞTII era un ţinut de o neclintire stranie, un mormânt tăcut, în aer liber, făcut din cenuşă şi pietre.
0 kommentar(er)
